joi, 3 septembrie 2009

Bill Gates, Warren Buffett si Carlos Slim nu sunt interesati sa preia FC Baia Mare


FOTBAL. Trei dintre cei mai bogati oameni din lume nu vor prelua FC Baia Mare. Asta este foarte clar. Nici Ingvar Kamprad sau Lakshmi Mittal nu si-au manifestat dorinta. Nici chiar Gigi Becali sau George Copos. Ba nici macar Ciuriburi, Sughibughi sau Cetateanul Kane. Chiar si administratia locala doreste sa scape de FC Baia Mare. Daca nimeni nu are nevoie de FC Baia Mare, ce facem cu ea?

In mai multe randuri s-a precizat ca autoritatile locale nu mai doresc sa se implice la FC Baia Mare, acolo unde sunt actionari. FC-ul are vreo 8 miliarde de lei vechi datorii in acest moment (cca 200.000 Euro, sa nu se sperie investitorii straini). Au aparut declaratii ale membrilor CJ sau CL prin care s-a spus ca autoritatea locala si cea judeteana sunt de acord sa renunte la actiunile pe care le detin pe bani putini (1 Euro). Lucrurile au luat intre timp o grava turnura la FC Baia Mare.

Daca ai fi mers luni sau marti pe la stadion ai fi vazut linistea monumentala care a cuprins zona. In afara celor catorva baieti care alearga dupa o minge, in speranta ca lucrurile se vor clarifica, nu e nimic. Nu da nimeni pe acolo. Mai este Liviu Bala, foarte aproape si el sa puna pusca jos. Nici macar nu are nevoie sa-si dea demisia, pentru ca nu are de unde (fara contract, fara nimic). Florin Fabian trebuie sa-si motiveze jucatorii dupa principii care nu exista, dupa tratate de psihologie care nici ele nu exista, dupa nimic.

Lumea ii da in cap lui Anghel pentru ca nu face nimic pentru fotbalul baimarean si nu intotdeauna are dreptate. Nici chiar atunci cand trebuie platit obligatoriu Claudiu Dragan, spre exemplu. Apoi, lumea da in cap si celor de la CJ (mai putin, e drept) pentru ca au alocat in precambrian suma de 500.000 milioane (impozabili), iar baietii nu au primit nici acum primele de promovare. Cineva ne-a spus ca se fac eforturi ca acesti bani sa fie dati in aceasta saptamana. Exista si un tabel in acest sens. Uite insa ca nu este suficient.

Nu stiu daca CL isi va recupera suma de doua miliarde de lei de la FC Baia Mare (suma data fara a exista vreo constrangere, din dorinta de a ajuta). Nu ni se pare tocmai oportun ca la kilomtetrii de deznadejde care sunt strabatuti de fotbalul baimarean sa apara si idei de genul celei de mai sus. Sincer, acest subiect este deja plictisitor, dar sa fiti convinsi ca va fi si mai multa plictiseala fara fotbal in Baia Mare. Si, chiar daca nu sunteti toti de vina (poate niciunul), degetul aratator al mai multor oameni o sa va urmareasca o vreme.

Din punctul nostru de vedere, situatia din acest moment de la FC Baia Mare este dramatica. Nimeni nu se ocupa de acest club, nimeni nu face nimic pentru redresarea corabiei. Sunt doar cativa oameni, care merg la stadion, care striga pentru echipa lor, care se bucura si sufera pentru echipa lor, si care abia au bani sa se tarasca zi dupa zi. Oricat de patetica ar parea incheierea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu